Mi-am luat multe rămas-bun săptămâna aceea. Au fost multe „Vom ajunge din urmă” și „Voi suna când mă voi întoarce în oraș”. Mă întreb dacă toți știam în acele momente că cuvintele noastre erau goale. Că niciuna dintre acele promisiuni nu se va încheia. Cred că majoritatea oamenilor o fac.
“Cineva mi-a spus odată că nu-ți dai seama că faci ceva pentru ultima oară până când momentul a dispărut.”
Cineva mi-a spus odată că nu-ți dai seama că faci ceva pentru ultima oară până când momentul a dispărut. Asta m-a deranjat mereu. Ideea că ceva trece fără a avea timp să înțeleg cu adevărat ce înseamnă. Cred că de aceea îmi amintesc la revedere pe care mi-am spus săptămâna aceea. Pentru că știam că, pe măsură ce se petrecea fiecare rămas bun, era pentru totdeauna.
Am împachetat tot ce am putut în trei valize. După ce am trăit în același oraș de pe coasta de vest timp de 23 de ani, mă mutam din casa mea din copilărie și mă mutam prin țară. La acea vreme ți-aș fi spus că alergam spre ceva – spre entuziasm și noutate pe coasta de est.
“În săptămâna care a precedat mutarea mea, mi-am putut imagina doar rezultate dureroase și dezordonate. Dar știam că o voi face oricum.”
Întotdeauna am fost un gânditor excesiv. Imaginați-vă fiecare rezultat posibil al unei alegeri. Planifică meticulos fiecare detaliu al unei decizii înainte de a o lua, astfel încât să pot provoca cât mai puține perturbări posibil. În săptămâna care a precedat mutarea mea, mi-am putut imagina doar rezultate dureroase și dezordonate. Dar știam că o voi face oricum. Trebuia să pun distanță între mine și teama de a rămâne în același loc toată viața. Când te simți cel mai înfricoșător să sari, nu?
Să-mi iau rămas bun de la mama pe alee a fost cel mai greu. Amintirea este încă cea mai vie. Întotdeauna îi făceam cu mâna când pleca în tura de noapte în maternitate și în acea ultimă noapte am făcut-o la fel. Am stat în acel garaj poate de un milion de ori. Podeaua rece, decolorată, de ciment gri de sub mine. Privind la spațiile crăpate dintre cărămizile crem ale pereților. Ascultând copacii legănându-se și strigătele nou-născuților venind din casa de alături. Simțind că vântul m-a lovit când ușa garajului s-a deschis și apoi s-a închis din nou.
De fiecare dată înainte, am stat acolo până în ultima clipă. Privind SUV-ul albastru miezul nopții care se dă înapoi încet în timp ce ușa cobora, înainte de a mă întoarce în camera mea din colțul din spate al casei. O călătorie pe care nu aș face-o în seara asta. Cred că știind că ar fi ultima oară când aș fi acolo, exact în felul ăsta, a făcut aerul mai gros. Mi-a făcut inima să bată mai repede. Totul a încetinit puțin. M-am simțit puțin mai mult. Mirosea ca întotdeauna, dulce și cald. Ca iasomia și piersici. Era îmbrăcată în cămașa ei de lucru bleumarin, care fusese prea lungă pentru trunchiul ei de când îmi puteam aminti; pantalonii i s-au strâns peste alergători, oprindu-se chiar înainte ca acestea să atingă pământul. Ea mi-a rugat să țin partea de jos pentru a le putea tiv mai scurte.
“Trebuia să fiu fără siguranța ei pentru o vreme.”
Lumina albă a garajului se stinsese. Am stat acolo de ceva vreme. Eram doar noi și luminile galbene când am sărutat-o și am îmbrățișat-o pentru ultima oară în acea noapte. Am spus că o iubesc foarte mult și că nu știam de ce fac asta. Trebuia să fiu fără siguranța ei pentru o vreme. Pentru a vedea ce ar crește în locul lui. Să o țin în brațe în acel moment m-a făcut să mă întreb dacă durerea de a pleca ar merita. Ea a spus că e fericită pentru mine. Că a vrut asta pentru mine. Vocea i s-a rupt când a vorbit. Ea a spus că mă iubește și m-a făcut să plâng și mai tare. Ochii ei verzi par aproape albaștri când plânge.
M-am uitat la lumina care venea de la fereastra casei de cărămidă roșie de peste drum. Sub lumina lunii, cărămizile păreau mai întunecate. Mama s-a urcat în mașina ei și a dat înapoi pe alee. I-am ținut mâna prin geamul din partea șoferului, mergând lângă mașină până a sosit timpul. Ea adulmeca și își sufla nasul într-un șervețel. Folosind acțiunea pentru a-și ascunde lacrimile, ca întotdeauna. Am spus că o iubesc din nou și că o voi vedea curând. Adică de data asta. I-am văzut farurile din spate trecând în roșu în timp ce a întors colțul departe de mine. Înainte de a-mi pune valizele în mașină, am stat și m-am uitat la fereastra de peste drum pentru o vreme.
Karleigh Arakua
CITURI ASOCIATE
Comerțul Bun
