Punct de vedere în ficțiune înseamnă pur și simplu cine spune povestea. În punctul de vedere la persoana întâi, un personaj din poveste servește ca narator, folosind „eu” sau „noi” pe măsură ce povestea se desfășoară. Acest narator ar putea fi un personaj relativ minor, care observă acțiunea, așa cum face personajul Nick în F. „Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald. Sau, el ar putea fi protagonistul principal al poveștii, cum ar fi Holden Caulfield din „The Catcher in the Rye” de J.D. Salinger.
De ce scriitorii folosesc punctul de vedere la persoana întâi
Există o serie de motive bune pentru a folosi punctul de vedere la persoana întâi în ficțiune. Folosit corect, poate fi un instrument extrem de eficient pentru povestire:
Scrie ce știi
Scrii o ficțiune care este, cel puțin într-o oarecare măsură, autobiografică. Vrei să fii sigur că cititorul vede lumea pe care ai creat-o exact așa cum ai experimentat-o. Un exemplu al acestei abordări este „The Bell Jar” a lui Sylvia Plath, în care personajul principal este o versiune puțin deghizată a poetei însăși.
Scrierea cu o voce unică
Vrei ca lumea pe care ai creat-o să fie văzută dintr-un punct de vedere unic al „străinului”. Atât „The Catcher in the Rye”, cât și clasicul lui Harper Lee, „To Kill a Mockingbird”, sunt spuse din perspectiva unor tineri ale căror observații asupra lumii adulților sunt atât naive, cât și incisive. Nici un narator la persoana a treia sau un povestitor adult nu ar putea aduce aceleași calități acestor povești.
Efectul de intriga
Vrei ca cititorul să experimenteze doar un set atent editat de elemente de poveste și să le experimenteze doar dintr-un anumit punct de vedere. Această tehnică este eficientă atât în literatură, cât și în ficțiunea de gen. Este adesea folosit de scriitorii de romantism și mistere pentru a oferi cititorului sentimentul că participă la drama și incertitudinea experimentată de personajele principale.
Intriga se îngroașă
Vrei să induci în eroare cititorii și apoi — în unele cazuri, cel puțin — să-i surprinzi cu o revelație dramatică. Deși este posibil să induceți în eroare cititorii cu vocea la persoana a treia, este mult mai eficient să faceți acest lucru printr-un narator nesigur. Holden Caulfield din „The Catcher in the Rye” este un exemplu clasic al naratorului nesigur. O altă utilizare extrem de eficientă a narator nesigur este în renumitul mister al lui Agatha Christie, „Uciderea lui Roger Ackroyd”.
Puncte de vedere multiple
Unele romane vor amesteca punctele de vedere. Acest lucru este mai frecvent în romanele mai lungi sau romanele mai complexe care implică mai multe povești care se întâmplă simultan. Autorul poate decide că fiecare poveste are nevoi diferite în ceea ce privește narațiunea. „Ulysses” de James Joyce este un exemplu celebru în acest sens. O mare parte din roman este scrisă folosind un punct de vedere la persoana a treia, dar mai multe episoade folosesc narațiune la persoana întâi.
Argumente pro şi contra
Punctul de vedere la persoana întâi permite cititorilor să se simtă aproape de punctul de vedere al unui anumit personaj; lasă cititorul să intre, ca să spunem așa. De asemenea, oferă scriitorilor un instrument pentru a crea perspectiva cititorilor asupra lumii ficționale. Utilizarea persoanei întâi poate fi, de asemenea, mai ușoară pentru scriitorii începători, deoarece toată lumea este obișnuită să spună povești din punctul său de vedere personal.
Cu toate acestea, punctul de vedere la persoana întâi limitează cititorii la acea singură perspectivă. Ei pot ști doar ceea ce știe naratorul, iar acest lucru poate face povestirea mai dificilă, în funcție de intriga și de alte personaje implicate.
